Biosept Nazal, ulei – Fares

Gramaj: 5 ml
Greutate netă: 5 ml
Condiții de păstrare: La loc uscat și la temperatura mediului ambiant
Ingrediente
Anason stelat | Cimbru | Cuişoare | Eucalipt | Lămâie | Lavanda: tipuri, beneficii și contraindicații | Lemongrass | Menta: Beneficii, proprietăți și contraindicații | Rozmarin | Tea tree
uleiuri esențiale de: mentă (Menthae aetheroleum), eucalipt (Eucalypti aetheroleum), lavandă (Lavandulae aetheroleum), tea tree (Melaleucae aetheroleum), lămâie (Citri aetheroleum), anason stelat (Illicium verum aetheroleum), lemongrass (Cymbopoginis citrati aetheroleum), cuișoare (Caryophylli floris aetheroleum), cimbru (Thymi aetheroleum), rozmarin (Rosmarini aetheroleum); aldehidă cinamică; camfor; ulei vegetal de cocos; trigliceride caprilice/caprice.

Plantă folosită încă din antichitate, menta era cunoscută de daci sub numele de mantia, mentiă, mintă. Calităţile curative ale mentei erau deja menţionate în lucrările medicilor antici precum Hippocrates şi Paracelsus, iar Lonicerus, în 1564, scria despre acestea în ediţia a III-a a publicaţiei Synopsis Stirpium Britannicum. Power și Kleber au propus pentru prima dată, în 1894, estimarea mentolului în uleiul de mentă, cunoscut ca având efect anestezic şi antiseptic local, şi pe care în zilele noastre îl ştim cel mai bine pentru calităţile sale de a uşura respiraţia, aroma sa plăcută degajând căile respiratorii şi aducând o notă de prospeţime.

Frunzele de eucalipt constituie, în zonele originare, un popular remediu, având un miros puternic, aromatic şi agreabil, şi un gust amărui-aromatic care, ca şi frunzele de mentă, lasă în urmă o senzaţie răcoritoare şi o stare reconfortantă. The British Pharmaceutical Codex (1911) pomeneşte faptul că uleiul esenţial era folosit ca antiseptic şi frecvent stropit pe batistă şi inhalat.

Lavanda este un remediu important tradiţional utilizat în Asia, Europa, Roma Antică, Grecia Antică, şi poate fi regăsită, de asemenea, în textele evreieşti antice şi în cele Biblice. În secolul al XV-lea, atunci când s-a dezvoltat tehnica distilării, Hildegarde von Bingen, Matthiolus şi Paracelsus au descris utilizarea apei distilate saturată cu ulei esenţial din lavandă ca liniştitor.

Tea tree este remarcabil pentru uleiul său esenţial, produs şi comercializat în prezent la scară comercială şi utilizat în special într-o serie de produse cu calităţi antiseptice. Timp de mii de ani, aborigenii australieni foloseau frunzele în scopuri medicinale; zdrobindu-le, ei obţineau un preparat cu calităţi antiseptice şi antifungice. În anii 1920, un chimist australian, Dr. Arthur Penfold, a studiat proprietăţile sale antiseptice, descoperind atunci că uleiul esenţial extras din Melaleuca alternifolia a fost de 12 ori mai puternic decât acidul carbolic, antisepticul utilizat în acele timpuri. Printre numeroase alte componente active, uleiul conţine terpinen şi cineol.

Uleiul esenţial de lămâie, bogat în limonen, este folosit atât ca aromatizant alimentar, cât şi în medicină pentru a corecta gustul și a crește puterea infuziilor și tincturilor amare, dar şi în aromaterapie datorită virtuților conferite de aroma sa tonică, reconfortantă, răcoritoare și agreabilă.

Planta care produce anasonul stelat este un arbust mic, indigen din sud-vestul Chinei, care crește în zonele muntoase din Yunnan. Publicaţiile de profil farmacognostic din secolele XIX-XX, prezentau uleiul esenţial extras din fruct ca foarte asemănător cu cel al anasonului obişnuit, având calităţi similare, dar o aromă mai puternică.

Lemongrass este o plantă mult utilizată în ţări precum India, China şi Tailanda a ca aromatizant în băuturi, deserturi şi alte preparate culinare. Uleiul esenţial de lemongrass est-indian, cum se mai numeşte, provine din Malabar, Cochin, India şi Peninsula Malay. A fost oficial descris în British Pharmacopoeia din 1914, având în compoziţie ca aldehidă principală citralul, acesta fiind în proporţie de 70 – 85%, şi conferindu-i aroma asemănătoare cu a lămâii.

Cuişoarele, originare din Indonezia, au constituit un articol de comerţ în India de timpuriu. Subiecte ale scriitorilor chinezi ai dinastiei Han (266 Î.Hr. – 220 D.Hr.), acestea au devenit cunoscute în Europa prin secolul IV. Cuişoarele sunt utilizate atât în medicina indiană Ayurveda, medicina chineză cât şi în fitoterapia occidentală, în special pentru efectele uleiului esenţial pe care îl conţin.

Pomenit de către Galenus şi Dioscorides, cimbrul a fost plantat în scop medicinal în Anglia încă din secolul XI. Uleiul esenţial este tratat în farmacopee şi cărţi standard de fitoterapie de multe decenii, iar în Germania produse conţinând ulei esenţial de cimbru există pe piaţă cel puţin din 1976. Prezenţa timolului (găsit de către Caspar Neumann în 1719) conferă uleiului o eficientă acţiune de susţinere a apărării a organismului.

Uleiul esenţial de rozmarin, cu conţinut destul de bogat în camfor, are o aromă cu note ierboase, lemnos – camforate, balsamice, care conferă o senzaţie reconfortantă, de prospeţime. În secolul al XVI-lea a fost inclus în celebrul parfum Aqua Reginae Hungariae alături de salvie şi ghimbir.

Aldehida cinamică este substanța care conferă scorțișoarei aroma și mirosul, constituind în jur de 90% din uleiul esenţial al acesteia. A fost izolată din uleiul esențial de scorțișoară în 1834 de Jean-Baptiste Dumas și Eugène-Melchior Péligot. Printre altele, scorţişoara susţine sănătatea tractului respirator superior şi are un efect tonic.

Mod Administrare
Se deșurubează capacul de protecție, se poziționează sticluța în dreptul nasului și se inspiră adânc alternativ pe fiecare nară, direct din sticluță (după ce se rulează bila).

Se mai poate aplica la încheietura mâinii, în palmă sau pe un șervețel și se inhalează, timp de minim un minut.

Se foloseşte de câte ori este nevoie pe zi.

Precauţii:

Produs de uz extern.

Evitați contactul cu ochii, buzele și alte zone sensibile (inclusiv rani). Poate produce iritarea pielii la persoanele hipersensibile.

A nu se folosi la copii sub 3 ani.